De mai multe ori la munte, în weekend, şi o singură dată la mare, la 2 mai, prilej cu care am văzut şi răsăritul. La munte am descoperit cele două trasee de la Buşteni spre Babele - Jepii Mari şi Jepii Mici şi am refăcut un traseu pe care am mers demult, Sinaia - Poiana Stanii - Piatra Arsă şi de aici la Peştera. De marţi e toamnă, asta a fost vara lui 2009, bună rea cum a fost. Iulie a trecut ca fulgerul iar august... parcă ieri a fost Sfanta Marie.
duminică, 30 august 2009
luni, 22 iunie 2009
marți, 2 iunie 2009
Rugăciunea a opta a Sfantului Ioan Gură de Aur
12 cereri după numărul ceasurilor nopţii
Doamne, nu mă lipsi pe mine de binele Tău cel ceresc. Doamne, izbăveşte-mă de muncile cele de veci. Doamne, de am greşit măcar cu mintea, măcar cu gandul, sau cu cuvantul sau cu lucrul, iartă-mă.
Doamne, mantuieşte-mă de toată neştiinţa, uitarea, neîndrăznirea şi de nesimţirea cea împietrită. Doamne, izbăveşte-mă de toată ispitirea. Doamne, luminează-mi inima pe care a întunecat-o pofta cea rea.
Doamne, eu ca un om am greşit, iar Tu, ca un Dumnezeu îndurător, mă milueşte, văzand neputinţa sufletului meu. Doamne, trimite mila Ta în ajutorul meu, ca să proslăvesc Prea Sfant Numele Tău. Doamne, Iisuse Hristoase, scrie-mă pe mine, robul Tău în Cartea Vieţii şi-mi dăruieşte sfarşit bun.
Doamne, Dumnezeul meu, măcar că n-am făcut nici un bine înaintea Ta, dă-mi după Darul Tău să pun început bun. Doamne, stropeşte inima mea cu roua Darului Tău. Doamne al cerului şi al pămantului, pomeneşte-mă pe mine, păcătosul, ruşinatul şi necuratul robul Tău întru Împărăţia Ta. Amin!
Alte 12 cereri după numărul ceasurilor zilei
Doamne, primeşte-mă întru pocăinţă. Doamne, nu mă lăsa pe mine. Doamne, nu mă duce pe mine în ispită.
Doamne, dă-mi cuget bun. Doamne, dă-mi lacrimi şi aducere aminte de moarte şi umilinţă. Doamne, dă-mi cuget să-mi mărturisesc toate păcatele mele.
Doamne, dă-mi smerenie, curăţie şi ascultare. Doamne, dă-mi răbdare, voie nebiruită şi blandeţe. Doamne, sădeşte în mine rădăcina bunătăţilor şi frica Ta în inima mea.
Doamne, învredniceşte-mă să Te iubesc cu tot sufletul şi gandul meu şi să fac în toate voia Ta. Doamne, apără-mă de oamenii galcevitori, de diavoli şi de patimile trupeşti şi de toate celelalte lucruri necuvioase. Doamne, ştiu că faci precum vrei Tu, deci să fie şi întru mine, păcătosul voia Ta; căci binecuvantat eşti în veci. Amin!

joi, 28 mai 2009
marți, 19 mai 2009
briza mării
Mai întâi în nări, apoi imediat pe vârful limbii. Nu era însă un gust sărat, ci era sălciu, pentru că, de fapt, nu mă aflam în apropierea mării ci pe malul Dâmboviţei. Altfel probabil că aş fi auzit şi valurile cum se sparg la ţărm.
luni, 18 mai 2009
Ţara noastră
de Petre N.C. Paulescu
apărută în Sfarmă Piatră joi 11 noiembrie 1937
Logodne de luceferi-lung-chiue pe ţară
Şi colăceri de soare descalecă sglobii
Pe piscuri şi muscele, pe plaiuri de vioară
Pe ntinse bărăganuri cu holde aurii.
Pusderii de isvoare, tot umblă în sandale
Pe raiurile gliei hălăduind de zor,
Rând Bistriţe moldave şi Argeşe domoale,
Şi Mureşe şi Olturi horesc în drumul lor.
Ce Ţară se'ncoroană la marginile lumii?
Vezi ctitorii durate în glastre de mărgean
Cupole închinate întru slăvirea humii
Şi port şi grai şi datini şi doine de alean,
Pe când rărunchii Ţării duşi în Reşiţi pline,
Şi munţii pe chervane deshamă în uzini,
Cotnaruri se vând bete, prin hale şi vitrine
Iar gândul meu de aur, în blocuri cu lumini.

sâmbătă, 16 mai 2009
Din ziarul Universul Joi 31 decembrie 1936
Anunţuri Revelion
Cel mai grandios Revelion 1937 la TERASA CERCULUI MILITAR cu JAMES KOK, Gică Petrescu, V. Rădulescu şi cu artiştii Teatrului Alhambra. TACÂMUL cu 500 şi 400 lei.
ANNIE SIOMIN, LULU POPESCU, PIU MIRONESCU CALMUTKI, ANDSEY ŞI DUOUL JENNY DELA ALHAMBRA îşi vor da concursul în SEARA DE REVELION la Restaurantul DORY PARC din Piaţa Buzeşti. Reţineţi din timp ultimele mese disponibile. Surprize - Dans - Veselie. ORCHESTRA COSTICĂ JORDACHESCU-BOBO, DISEUZA VIOLETA IONESCU DELA CĂRĂBUŞ, ŞI DISEUZUL VALTON.
CEL MAI FRUMOS REVELION îl puteţi petrece la renumitul restaurant GAMBRINUS Bucureşti, str. Câmpineanu 4 Tel 381.34. Menu fix lei 350. Orchestră - Dans - Surprize. Rugăm reţineţi mese din timp.
Ştiri
Prinderea unor îndrăsneţi spărgători în Prahova
Ploieşti 29 Dec.
Postul de jandarmi din comuna Star Chiojd, în urma unei adrese primită dela poliţia din Adjud, a făcut o descindere la domiciliul locuitorilor: Ticu I. Constantin şi Nicolae Cerculescu. La percheziţiile făcute, s'au găsit ştofe, unelte de lucru şi mărfuri, a căror proveninenţă cei doi n'au putut-o explica. Aduşi la post şi cercetaţi, s'a stabilit că Ticu I. Constantin a comis acum câteva săptămâni, cu complicitatea lui N. Cerculescu, o spargere îndrăsneaţă la magazinul comerciantului Herman Emanoil din Adjud furându-i mărfuri în valoare de peste 100.000 lei pe care le-a transportat cu două căruţe în comuna natală.
După terminarea cercetărilor cei doi hoţi vor fi înaintaţi poliţiei din Adjud.
N-a fost sinucidere ci crimă
Chişinău 29 Dec
În urma autopsiei făcută cadavrului Uidiei Stoica, s-a descoperit că ea a fost întâiu gâtuită şi apoi spânzurată pentru simularea sinuciderii. Imediat a fost sesizată poliţia judiciară pentru descoperirea criminalului.
S-a stabilit că victima era în ultimul timp în legături intime cu un tânăr muzicant, anume Vladimir, care o maltrata în chip barbar, fiind foarte gelos, încât se crede că acesta a omorât-o, în cursul unei certe.
Bănuielile se întăresc prin faptul că Vladimir a dispărut de acasă. Poliţia continuă urmărirea lui.
Anunţuri publicitare
VIN VECHI DIN VIILE ING. LEDUNCA 8.00 LEI LITRU. VINURI noi şi vechi până la 8 ani vechime. Preţuri extrem de reduse. Eminescu 22 (Buzeşti) Tf. 429.34
COTILION Asortiment superb. Preţuri foarte eftine. LINDERBERG Str. Smârdan No. 12
Feriţi-vă şi îngrijiţi-vă GÂTULşi BRONCHIILE cu PASTILELE VALDA adevăratele în cutii originale, sunt singurele eficace.
Vermouth TAROUTINO ROM Colonial Jamaica Specialitate de Lichioruri - creme, Coniacuri, Rachiuri, Siropuri etc în ambalaje originale ale Distileriei "Vieux Celestins" se găsesc la BODEGA LUTHER Bd I.C. Brătianu 20, colţ str. Regală
Ştiri
A băut sodă caustică
Craiova 29 Dec.
Mitzi Ludwig din str. Cuza Vodă 4 a încercat să-şi pună capăt zilelor bând soluţie de sodă caustică.
Originala escrocherie a unui ţârcovnic
Buzău 28 Dec
Acum câtva timp, Gheorghe Oancea şi P. Tătulescu din Pănătătu s'au luat la ceartă. Cearta degenerând în bătaie Oancea a rănit uşor pe Tătulescu, apoi Oancea s'a dus acasă. Dascălu dela biserica din sat anume Brătulescu, venind pe la Oancea i-a spus: Să ştii că puşcăria te mănâncă. Fugi la Buzău la d-na Cireşanu, din str. Victoriei şi aşteaptă că viu şi eu acolo şi te scap.
Înfricoşat, Oancea a venit la Buzău şi a stat la d-na Cireşanu până a venit Brătulescu. Acesta, venind la Buzău, i-a spus că a intervenit pe lângă un avocat din localitate care i-a promis că îl va scăpa de puşcărie în schimbul sumei de 30.000 lei.
Oancea i-a înmânat lui Brătulescu 11.000 lei şi o poliţă de 20.000 lei după care acesta a plecat sub motiv că duce banii şi poliţa avocatului.
Între timp, d-na Cireşanu care ţinuse în gazdă pe Oancea i-a spus acestuia că cunoaşte pe avocat şi că va merge cu el să-l roage spre a face o reducere de onorariu.
Avocatul a spus că nu a primit şi, nu ştie nimic de toată afacerea asta şi nici măcar nu cunoaşte pe Brătulescu. Totodată s-a dovedit că Tătulescu e sănătos.
Brătulescu a fost reclamat pentru escrocherie.
Contra lui a depus plângere şi avocatul.
Alte titluri
Două trenuri de marfă s-au ciocnit la Constanţa
Groaznica nenorocire la o vânătoare. Un tată îşi împuşcă, din greşeală, un copil
Faptele unei moaşe criminale. În beciul ei s-au găsit zeci de cadavre de copii.
Prinderea unor spărgători internaţionali
Titluri de ştiri externe
Anglia grăbeşte programul de înarmare. Se preconizează introducerea serviciului militar oblgiatoriu. Soldaţii profesionişti vor fi trimişi în colonii.
Mareşalul Ciang Kai Shek şi-a prezentat demisia. Demisia a fost respinsă.
Consiliu de miniştri francez. Expunerea ministrului de externe asupra situaţiei diplomatice.
Complot contra conducerii partidului naţional-socialist german. Arestările făcute la Danzig
Furtună puternică pe Bosfor şi Marea de Marmara. Vasul Durostor a înfruntat uraganul.
luni, 11 mai 2009
E iarasi mai
A trecut un an de la ultima insemnare, bine ca a trecut.
Afara zici ca ninge cu puf, e plin aerul de puf. Mi se pare mie sau seara a inceput sa miroasa a tei. Am fost in seara asta pe afara si ma gandesc sa mai ies seara pe afara, poate merg cu bicicleta.
E iarasi mai, simplu ca buna ziua.
Nu e vara. De ce nu e vara? Pentru ca se simte racoarea serii. Desi zilele sunt foarte luminoase, afara nu e caldura de vara. Umbra pe care o fac copacii pe trotuar e proaspata, nu odihnitoare. Primavara e o vreme in care se lucreaza foarte mult. Acum cand scriu e mai, inca nu am povestit varstele primaverii: martie, aprilie, mai.
Am carti de citit, daca vreau sa citesc. Pot sa citesc si seara si ziua si dimineata. Cel mai mult mi-ar placea sa plec. In excursie la munte sau cu cortul la mare, cateva zile. Sa primesc, ca de fiecare data, inceputul verii.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)