Aerul, e mai ceva ca apa. Aerul e totul. Este mediul prin excelenţă uman, substanţă de o consistenţă perfectă. Aerul fiind vital, se înţelege că un aer viciat, un aer imperfect nu va fi pentru mult timp în folosul omului.
Dacă am văzut vreodată aer?Am văzut. De multe ori l-am văzut plutind prăfuit printre paşii apăsaţi ai unui tâmplar priceput. O dată, ca să zic doar aşa, l-am văzut într-un petec de cer care se colorase frumos. Sau cine n-a văzut în apă, bule mari şi mici, bule de aer.
Dar nu la vedere e cel mai bun aerul, ci la miros. Aerul poate fi precum flacăra unei torţe care îţi luminează tenebrele meoriei şi îţi proiectează hieroglife. Calea mirosurilor şi aromelor de tot felul este cea mai uşor şi mai repede de străbătut. Spectaculoase sunt stănuturile, salturi imprevizibile ale cuiva care bâjbâind într-o cameră obscură tocmai s-a împiedicat de un taburet. Sau acel miros pe cât de limpede, pe atât de inexplicabil, mirosul de pene arse.
Apoi atingerea aerulul este, într-un cuvânt, fenomenală. Incomparabil mai subtilă decât atingera picăturii de ploaie, atingerea vântului de primăvară care îţi răvăşeşte părul este curată declaraţie de dragoste. Şi mai e vântul de iarnă, care se comportă capricios, agâţându-se mai tăcut sau mai îndărătnic de nasul şi obrajii tăi. Şi când te gândeşti că sunt zile, amiezi de vară în care aerul se dilată aşa de mult că ţi-ar trebui o gură de rechin să respiri!
Păsările, dar noi nu suntem păsări, zic păsările se au foarte bine cu aerul, îi cunosc toate capriciile şi-l ştiu de stăpân, aici mai aspru, aici mai lin, aici mai blând şi mai domol, aici mai sălbatic şi mai plin de sine.
Aerul de primăvară are ceva uşor de simţit într-un oraş ca şi la ţară. La oraş, nu spun de tei, dar asfaltul începe să miroasă a ceva prietenos şi cunoscut şi îmbie oamenii seara să mai stea găsindu-şi de lucru prin faţa blocului iar pe copii să se bucure de faptul că afară se întunecă tot mai târziu.
La ce este bun aerul? Ce poţi face în aer?Poţi să zbori sau, dacă eşti pe o corabie cu pânze, te ajută la navigat. Mai poţi să hrăni copios cu aer, numai cu aer. Aici, ce-i drept, e bine să fii undeva la mare ori la munte ca să ai parte de aer proaspăt, nu aşa. Aerul cum spuneam îţi pune în mişcare memoria. Apoi mai poţi face următoarele lucruri - poţi să înalţi zmeie, poţi să faci mori de vânt, poţi să transmiţi cuvinte către celălalt, îi poţi simţi respiraţia - dacă eşti suficient de atent. Trimiţi avioane de hârtie, sufli păpădii, scuturi cearşafuri, sufli baloane de săpun, te dai cu parapanta, faci paraşutism. De asemenea mai ştiu că fără aer nu poate să fie foc.
Din aer ne tragem seva, asta e clar. Iar eu mă bucur să împart acelaşi aer cu mai mulţi oameni şi vietăţi. Rotunduri de aer care trâgându-le rotund în piept mă rotunjesc.
Instrumentele de suflat, asta e una din amprementele irepetabile ale omului în aer. Un fluier sau un caval .. îl poţi face cu aerul, să prindă viaţă. Să sufli melodic aerul inspirat cu un soi de aşteptare creativă.
Şi de aici la a rosti cuvânt e un pas. Oilor le fluieri, sau poţi să le şi înjuri. Dar către seamănul tău poţi spune pe silabe ce-i. Un cuvânt e un suflu care spune lucrurilor pe nume.
Mâine, despre foc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu