joi, 29 martie 2007

din Parmenide (despre cuvantul nespus)

Nu e cel care tace, cel care vorbeste, nici cel care face sau o schimba cu ceva, nici cel care se supara sau se enerveaza. E cel care ramane, indiferent la ceea ce i se intampla ei. Ca ar putea sa ramana la fel si sa o priveasca in tacere cum se inneaca, el este aici. Iar ea nu ar putea ramane in nefiinta, caci intr-un fel sau altul s-ar intoarce.

El este aici unde ea nu afla nimic din ceea ce si-ar dori sa faca acum sau diseara, dar e totul pentru ca ea sa fie ea. Ca atunci cand se relaxeaza, sau atunci cand doarme, sau atunci cand scrie sau cand danseaza. Si el singur n-ar intelege pe de-a intregul cum ramane el la fel ca un copac, sus pe o culme de deal, si ea vine cand ea nici nu stie sa-i rupa si sa-i daruiasca niste pamant si cer.

Nimeni nu cere nimic, e ca zborul de pasare care nu bate din aripi sau ca mersul pe ape al unui vapor cu panza. Pentru ea, el este asa cum este, si gesturile ei sunt hotarate atunci cand merge sa-l intalneasca. In oceanul de lumina, ea e apa si el - pestii, el e nisipul, ea scoicile.

Cuvintele merg acum prea repede ca sa pot spune povestea aceasta, o poveste precum taisul unei sabii, care exista numai pentru a taia in doua. Cand ea si el sunt impreuna, se gandeste, iara despre asta numai faptele vorbesc.


Niciun comentariu: