O problemă de geometrie

Care Nu Se Rezolvă Pe Hârtie.

Sf. Aşteaptă

Nu are o zi precis în calendar şi de ştiut, oamenii ştiu foarte puţin - mai nimic despre acest sfânt.

Doar că el există pentru a-i proteja pe cei care îşi propun să facă lucrurile împreună.

History

They call me The Wild Rose, but my name is Elisa Day. Why they call me it I do not know, for my name is Elisa Day.

[From the first day I saw her I knew she was the one, as she stared in my eyes and smiled. For her lips were the colour of the roses that grew down the river, all bloody and wild. ]

When he knocked on my door and entered the room, my trembling subsided in his sure embrace. He would be my first man, and with a careful hand he wiped at the tears that ran down my face.

[On the second day I brought her a flower, she was more beautiful than any woman I'd seen. I said, "Do you know where the wild roses grow, so sweet and scarlet and free?"]

On the second day he came with a single red rose. Said: "Will you give me your loss and your sorrow?". I nodded my head, as I lay on the bed. He said, "if I show you the roses will you follow?". On the third day he took me to the river, he showed me the roses and we kissed. And the last thing I heard was a muttered word, as he stood smiling above me with a rock in his fist.

[On the last day I took her where the wild roses grow. And she lay on the bank, the wind light as a thief as I kissed her goodbye, I said, "All beauty must die". And lent down and planted a rose between her teeth. ]

A fumat !

si medicii recomanda carnea de pui ...

.

.

.

.

.

.

.

.

.

(Ai văzut puiul ? Dar paharul cu vin alb? Poftă Bună! )

Un Pătrat Rotund

Camera mea este pătrată. Dar niciodată nu a arătat mai rotund ca în seara asta.

Numai colţuri rotunde vezi. Sunt rotunde, clar.

Civillizaţie

Într-un orăşel prăfuit de la marginea deşertului lucrurile erau puţine sub soarele care ardea toaată ziua, de dimineaţă până seara. Erau puţine case din lemn pe străzile care dădeau în spaţiul dintre cârciumă şi capelă. Erau puţini oameni. Puţine întâmplări nemaipomenite, puţine lucruri neprevăzute. Chiar şi nedreptăţile erau puţine: erau unii bandiţi care veneau şi furau din caii şi vitele oamenilor. Alţii tâlhari veneau şi luau pe datorie, de la unu băutură, de la altu mâncare, de la altu nişte bani şi apoi se făceau pierduţi. Mai apărea şi vreun nenorocit de beţiv care făcea scandal în cărciumă şi s-apuca să tragă din pistol şi atunci omora. Ei, pentru dânşii şeriful le scotea portretul şi îl lipea prin centrul oraşului precum şi prin oraşele din ţinut, spre ştiinţa celor ce ar fi citit şi s-ar fi încumetat să-i prindă pe proscrişi. Cine îl aducea pe cel căutat, viu sau mort, era plătit cu banii pe care şeriful îi strângea de la cei nedreptăţiţi. Aşa era legea.

Anii au trecut, aşezarea aceea de oameni nu mai e un orăşel prăfuit. Tâlhării şi blestemăţii se întâmplă şi acum, doar că acum se fac la adăpostul unor perdele: oamenii nu mai schimbă de mult băutură pe făină. Apoi, acum e mai complicat: toată lumea, indiferent dacă a suferit sau nu a suferit vreo nedreptate, pune bani la comun. Banii sunt plătiţi celor care ar putea să-i prindă pe răufăcători, dar într-un mod foarte ciudat: în primul rând că nu-i obligatoriu să prinzi pe tâlhar, e suficient să zici că vrei să-l prinzi, că te interesează să faci asta. De aceea nici nu mai există competiţie pentru recompensă - banii se dau mai multor inşi. Şi lu ăla, şi lu ăla, şi lu ăla. Şi banii nu se mai dau la prinderea răufăcătorului, recompensa se dă acum lunar. Apoi observi că cei tocmiţi spre a-i prinde pe răufăcători nu se mai gândesc neapărat să lămurească vina, să hotărască vinovatul şi să-l judece - ei născocesc tot felul de abstracţiuni precum justiţie, nedreptate, echitate şi câte şi mai câte.

Fără îndoială!

Fete care nu stau în dubii când vine vorba